Gripa aviară: O pandemie care este diabolic programată din umbră de către francmasoni
Oferim în cele ce urmează o primă parte dintr-un dosar unic, de o importanţă cu totul excepţională, care conţine aspecte ultra-secrete şi cenzurate în massmedia mondială cu privire la aşa-zisa ameninţare a gripei aviare. Studiind cu atenţie tot ceea ce vă vom pune, rând pe rând, la dispoziţie, veţi descoperi cu uluire că de fapt ceea ce se petrece aici la noi în ţară cu privire la aşa-zisa pandemie a gripei aviare nu este întâmplător ci reprezintă un vast plan satanic care urmăreşte pe ascuns atingerea a două scopuri principale. Vă rugăm să semnalaţi aceste articole şi altora, pentru ca poporul român să descopere un adevăr cutremurător pe care ni-l pregătesc la nivel planetar francmasonii de aici şi de pretutindeni: un genocid planetar prin care se urmăreşte omorârea unui număr cât mai mare de oameni nevinovaţi prin intermediul unei infestări cu un virus creat în laborator. Acest genocid este numit pentru cei naivi şi ignoranţi PANDEMIA GRIPEI AVIARE.
Cu toate că virusul H5N1 a provocat la nivelul întregii planete mai puţin de o sută de decese, aproape întreaga mass-medie care este în secret aservită intereselor sinistre ale francmasonilor răspândeşte deja vestea înfricoşătoare referitoare la ameninţarea iminentă a unei pandemii devastatoare. O analiză lucidă şi atentă ne permite însă să alcătuim un tablou care este foarte diferit de acela al unei simple alerte sanitare. Pe baza informaţiilor (TOP SECRET) cenzurate pe care o să vi le punem la dispoziţie apar în prim plan atât interesele economice ale grupurilor farmaceutice multinaţionale, cât şi acelea ale consorţiilor unde sunt crescute păsări. Dar dincolo de avantajul politic evident al dominării prin pârghia stărilor de insecuritate şi frică, experţi şi oameni de ştiinţă independenţi descoperă un înfricoşător război bacteriologic care este urzit din umbră de către sferele puterii oculte a planetei (la vârful careia se află francmasonii) cu scopul de a reduce (prin genocid) populaţia acestei planete prin uciderea prin astfel de mijloace criminale a 5 miliarde de oameni.
Inspiraţi de precedentul unor epidemii de gripă aşa-numită „spaniolă“, care s-au manifestat la începutul secolului al XX-lea, experţii mondiali ai instituţiilor internaţionale ale sănătăţii publice n-au încetat să alarmeze din ce în ce mai mult opinia publică în legătură cu caracterul aşa-zis ineluctabil al unei viitoare pandemii care după părerea lor ar trebui să decimeze o parte importantă a populaţiei mondiale. După sinistrul preludiu al pneumoniei atipice (SARS) care a fost de asemeni creată în laborator în anul 2003 la ordinele care au fost date din umbră de francmasoni, situaţia de atunci a permis fără îndoială să se testeze şi totodată să se pregătească opinia publică pentru o alertă la scară mare care deja a fost lansată de OMS. În felul acesta s-a atins un nivel superior de psihoză odată cu apariţia unui număr de vreo 85 de cazuri în care s-a constatat deja transmiterea la om a gripei aviare. Din informaţiile care au apărut în ultima vreme rezultă însă că această transmitere la om a gripei aviare s-a putut realiza în urma unor sinistre mutaţii care au fost provocate în secret în anumite laboratoare din SUA în urma directivelor care au fost date din umbră de către conducătorii francmasoneriei mondiale.
Se ştie astăzi că în perioada hecatombei gripei din 1918, virusul K5N1 al gripei spaniole, tot de origine aviară, s-a recombinat probabil cu bazele vaccinale ale epocii. Acest virus, care a făcut la vremea respectivă aproximativ 20 de milioane de victime, a apărut pentru prima dată în anul 1918 în tabăra militară de la Fort Riley, în Kansas (SUA), unde soldaţii erau vaccinaţi în masă împotriva variolei, difteriei, tetanosului, turbării şi tifoidei înainte de plecarea lor în Europa. Respectivul virus a atins mai întâi combatanţii de vârstă adultă, apoi el a început să afecteze populaţia civilă care la vremea respectivă a făcut obiectul unor vaccinări obligatorii.
Un alt precedent. Gripa porcină din anul 1976: 25 de morţi care s-au datorat toate vaccinului care a fost utilizat atunci
Un alt precedent l-a reprezentat ameninţarea pandemiei gripei porcine din anul 1976: aceasta a apărut mai întâi într-o tabără militară din Statul New Jersey (SUA), atunci la început un bărbat a murit de gripă. Vinovatul: o mutaţie inexplicabilă a virusului gripei porcine care amintea de originea gripei spaniole ucigaşe. În realitate era vorba tot de unele experienţe realizate în secret, în laborator prin care se urmărea crearea prin manipulare genetică a unui virus mortal prin intermediul căruia să poată fi ucişi oamenii pentru a se reduce astfel populaţia planetei. Şi această experienţă a fost realizată în urma ordinelor date din umbră de către francmasoni. După o reuniune a experţilor, Casa Albă a hotarât să intre în vigoare un aşa-zis program de vaccinare generală care a implicat să se aloce suma de 134 de milioane de dolari. Cu acea ocazie s-au alocat la scurt timp după aceea alte milioane de dolari pentru a se vaccina cât mai repede întreaga populaţie a Statelor Unite: cu acea ocazie se ştie că au fost produse 220 de milioane de doze! La scurt timp după aceea s-au constatat unele efecte devastatoare ale vaccinului: declanşarea la foarte mulţi dintre cei vaccinaţi a simptomului Guillain-Baré, care este însoţit de paralizie uneori mortală. Dat fiind numarul mare de cazuri de acest gen populaţia a protestat şi în urma scandalului de proporţii care s-a declanşat s-a hotărât întreruperea acestui program suspect de vaccinare înainte de a fi distribuite mai puţin de un sfert din vaccinurile care fuseseră pregătite. Bilanţ uman final al acestei operaţiuni suspecte: au apărut mai mult de 500 de victime ale sindromului Guillain-Barré dintre care 25 morţi. Scandalul imens care a izbucnit atunci a fost urmat de numeroase urmăriri judiciare care au fost intentate împotriva guvernului. Pandemia anunţată: aceasta nu s-a produs niciodată. În urma scandalului imens care a izbucnit în rândul populaţiei americane virusul gripei porcine a dispărut într-un mod ciudat ca prin farmec fără să fi făcut alte victime în afara acelui militar din New Jersey. Ravagiile pe care le-a provocat însă vaccinul respectiv prin numărul foarte mare de morţi şi paralizaţi au trecut aproape neobservate.
O strategie care a fost mascată de declanşarea unei uriaşe stări de paranoia mediatică
Virusurile gripei care au atins speciile avicole au constituit deja în trecut tulpinile virusului gripei umane. Probabilităţile pentru ca o mutaţie a celor o sută cincizeci de tulpini diverse ale lui H5N1 să ajungă la un virus care să fie transmisibil de la om la om sunt foarte slabe şi deocamdata nimic nu ne permite să prevedem data când ar putea surveni aceasta.
Chiar si atunci când s-a petrecut aceasta, în conformitate cu mărturia lui Jean Thierry Aubin de la Institutul Pasteur din Paris, în rarele cazuri în care una dintre sutele de tulpini de gripă aviară a devenit patogenă pentru om, ea s-a dovedit dupa aceea foarte puţin contagioasă.
Totodată trebuie să luăm în consideraţie că o mutaţie către un astfel de virus uman nu ar avea decât foarte puţine şanse să producă un virus atât de virulent precum este virusul H5N1, ci cel mai probabil o banală gripă. În plus, trebuie să nu pierdem din vedere că actualele condiţii sanitare nu se mai pot compara cu acelea care erau deplorabile şi care au caracterizat sfârşitul primului război mondial în Europa şi care de cele mai multe ori au agravat virulenţa epidemiei de gripă spaniolă de atunci.
În ciuda ansamblului de date care fac mai puţin plauzibilă eventualitatea unei pandemii, paranoia mediatică care a fost ordonată din umbră de francmasoni a ajuns la apogeu în ultimele şase luni, pregătind (deloc întâmplător) opinia publică să accepte un scenariu catastrofă care este demn de un film de science-fiction.
Acum ştim foarte bine că suspecta epidemie de SIDA a apărut mai ales după vaccinările în masă care au fost realizate împotriva poliomielitei şi a hepatitei B în sânul populaţiei din Africa, din Haiti şi din comunităţile homosexuale din New York şi din San Francisco. Dat fiind faptul că virusul HIV care este desemnat ca fiind responsabil pentru aceasta nu a fost niciodată izolat sau identificat în mod real, nu ne putem împiedica să facem o apropiere cu veleităţile care au fost afişate de către conducatorii francmasoneriei mondiale începând cu anii '60 de a reduce cu 5 miliarde de oameni populaţia planetei. Francmasonii au ordonat apoi în secret să fie puse în aplicare criminalele lor planuri în cadrul ţărilor occidentale, în frunte cu Statele Unite. Francmasonii au hotărât în secret o reducere drastică a populaţiei mondiale cu 5 miliarde de oameni pentru a-şi asigura printre altele un acces durabil la resursele planetei noastre.
Un sinistru genocid planetar care a fost pus la cale de francmasoni urmează să se realizeze prin intermediul unei recente arme bacteriologice care deja a fost pusă în serviciul Noii Ordini Mondiale
Oare tulpina virusului H5N1 nu a făcut încă mutaţia către om care este mult dorită de către francmasoni? Aveţi putină răbdare! Unele laboratoare din SUA se ocupă deja în secret de aceasta de peste trei ani, amestecând-o în cadrul unor experienţe sinistre cu celule umane pentru a provoca o mutaţie criminală. Scopul ascuns al acestei acţiuni: apariţia unor profituri financiare enorme (ce vor fi încasate aşa cum se poate observa cu uşurinţă tot de către francmasoni) care vor rezulta fără îndoială din vinderea unui aşa-zis vaccin prin intermediul căruia se va realiza de fapt în secret contaminarea în masă a populaţiei cu virusul mortal H5N1 care (în urma unor experienţe ce au fost realizate în unele laboratoare secrete din SUA) a suferit o mutaţie către om şi o nouă armă bacteriologică de distrugere masivă care va permite totodată reducerea populaţiei planetei cu 5 miliarde de oameni.
În conformitate cu un articol al faimosului doctor Léonard Horowitz, licenţiat la Harvard şi expert internaţional în domeniul sănătăţii publice, tratamentul mediatic (ce a fost ordonat din umbră de francmasoni) al crizei gripei aviare, care este considerat în mod oficial ca fiind «o premieră de mobilizare a umanităţii împotriva unui flagel care va veni», constituie mai degrabă o sinistră manipulare fără precedent care este destinată să provoace în opinia publică o sugestie în masă ce vizează susţinerea unei politici de sănătate publică ce este complet neadaptată în cazul apariţiei unei pandemii masive. Horowitz face o apropiere directă între predicţiile referitoare la apariţia unor noi agenţi bacteriologici despre care se spunea că ameninţă umanitatea în timpul aşa-zisei epidemii SARS, criza (cea falsă a) gripei aviare şi obiectivele care deja au ajuns să fie oficiale în materie de reducere cu 5 miliarde de oameni, a populaţiei mondiale (obiective care au fost hotărâte la vârf de către francmasoni). În această direcţie este într-adevăr, aproape imposibil să nu remarcăm amestecul total al instituţiilor internaţionale a OMS şi a Naţiunilor Unite în tratamentul SARS şi al gripei aviare, substituindu-se cel mai adesea acelora care reprezentau până de curând suveranităţile naţionale.
Unul dintre principalii arhitecţi ai acestei politici este francmasonul Henry Kissinger.Sunt foarte puţini aceia care ştiu că în trecut de la înălţimea postului său de secretar de Stat, Kissinger a comandat stabilirea unui suspect raport asupra demografiei planetare, care va deveni în anul 1974 faimosul Memorandum de studiu asupra Securităţii naţionale (NSSM 200) ce a fost deloc întâmplător intitulat „Unele implicaţii ale creşterii demografice mondiale asupra intereselor de securitate şi naţionale ale Statelor Unite“. Fiind departe de orice consideraţii umaniste sau ambientale, acest memorandum (care a fost realizat de acest sinistru francmason CARE SE AFLĂ LA VÂRFUL FRANCMASONERIEI MONDIALE) afirmă că de fapt creşterea demografică a ţărilor în curs de dezvoltare ameninţă într-un mod considerabil accesul Statelor Unite la resursele vitale. Exprimând intenţiile secrete ale francmasonilor de a reduce populaţia acestei planete cu 5 miliarde de oameni, Kissinger face din reducerea demografică ce trebuie să apară cât mai repede în lumea a treia o prioritate a guvernului american. În felul acesta chiar şi cei mai sceptici cercetători care consideră că aceste planuri criminale ale francmasonilor sunt nişte aberaţii care nu au nici un fundament se pot convinge cu uşurinţă că toate acestea sunt o realitate zguduitoare.
Este totodată semnificativ faptul că în anul 1968, francmasonul Kissinger a ordonat să se realizeze urgent cercetări în laborator pentru a se descoperi care sunt cei mai eficienţi agenţi bacteriologici care vor putea fi utilizaţi în viitor pentru controlul demografic. La scurt timp după aceea în urma acestor sugestii şi ordine secrete, tacite care au fost date de către francmasonul Kissinger o echipă de cercetători americani (din care au facut parte O' Conner, Stewart, Kinard, Rauscher şi alţii) a reuşit printre altele să combine anumiţi viruşi gripali cu nişte agenţi canceroşi, care în final s-au dovedit capabili în cadrul unor experienţe secrete care au fost realizate în laborator să propage cazuri de leucemie cu viteza uluitoare a unei epidemii de gripă.
Cu aceea ocazie, în acelaşi cadru, sinistra echipă de cercetători a expus apoi radiaţiilor un virus care putea să provoace foarte repede sarcomul la puii de găină şi în final ei l-au inoculat în mod experimental atât la maimuţe cât şi la oameni. După cum se ştie la ora actuală sarcoamele constituie unul din principalele simptoame ale boli SIDA.
Actualmente se ştie că The Institut of Science in Society (IOSS) a evocat oficial posibilitatea ca virusul SARS să fi fost creat în mod intenţionat în laborator în scopuri criminale de reducere a populaţiei planetei Pământ la ordinele francmasonilor. Este însă foarte suspect că în final pista respectivă care a fost indicată nu a fost niciodată urmată de experţii oficiali americani care au fost însărcinaţi să studieze această epidemie.
Puţini oameni ştiu că la ora actuală unele virusuri noi şi care sunt strict secrete au fost create în mod intenţionat şi ele sunt deţinute de laboratoarele oficiale
După SIDA, febra porcină din anul 1976, SARS, şi creşterea cu 300% a numărului de cancere în numai câteva decenii, putem oare să mai avem pe deplin încredere în cercetătorii oficiali din SUA care în conformitate cu afirmaţiile lor sunt angajaţi într-o cursă frenetică pentru fabricarea unui vaccin împotriva unui aşa-zis virus mutant al gripei aviare care ar putea să decimeze 5 miliarde de oameni din populaţia acestei planete? În conformitate cu varianta oficială despre virusul H5N1, se spune că la un moment dat oamenii de ştiinţă americani au reînviat amintirea acestui virulent virus al gripei spaniole după ce a fost exhumată una dintre victimele sale din Alaska. Această exhumare s-a efectuat atunci sub pretextul bizar de a-i studia genomul pentru a înţelege cum anume se produsese la un moment dat mutaţia în H5N1 de la respectiva tulpină aviară către om. De altfel întocmai precum în cazul alertelor împotriva unui eventual atentat bioterorist cu ajutorul virusului variolei, acest virus (H5N1) despre care se spune că dispăruse de pe suprafaţa planetei împreună cu unele dintre tulpinile sale existente este deţinut numai în laboratoarele oficiale ale ţărilor occidentale. Şi în această direcţie putem avea unele emoţii pentru faptul că americanii, care întotdeauna sunt mult mai promţi în a denunţa pretinsul armament care este deţinut de către străini decât să respecte reglementările internaţionale care se referă la armele chimice, bacteriologice, sau de manipulare a climatului (vezi în această direcţie programul HAARP), au considerat totuşi că este necesar să deţină un agent patogen atât de virulent cum este acesta (H5N1) .
Cu cât e mai mare păcăleala, cu atât trece mai uşor neobservată datorită prostiei de care dau cel mai adesea dovadă oamenii
Este evident că imensa înşelătorie în această uriaşa cursă care a fost declanşată pentru a obţine vaccinul împotriva gripei aviare care este mutantă către om a scăpat, până acum în totalitate, vigilenţei jurnaliştilor.
Aproape toată lumea ştie că, pentru ca un vaccin să fie într-adevăr eficient, el trebuie să fie produs cu ajutorul virusului respectiv utilizând însă o anumită formă care este dezactivată. La o analiză antentă se poate constata cu uşurinţă că forma mutantă a virusului K5N1 care ar putea deveni transmisibilă la om deocamdată nu există. Ştiind aceasta, nu întrevedem cum s-ar putea ca această cercetare ce vizează realizarea unui vaccin către care s-au lansat deja numeroase organisme cum ar fi Sanoli-Pasteur urmând un calendar „cât mai accelerat cu putinţă“, s-ar putea solda cu vreun succes.
După cum anunţă doctorul Horowitz realizarea acestui vaccin este cu putinţă numai dacă se cultivă suficient de mult timp tulpina H5N1 amestecând-o apoi cu celule umane, şi injectând-o după aceea la maimuţe, şi apoi la oameni, pentru a verifica în felul acesta eficacitatea rezultatelor care sunt astfel sintetizate în laborator.
Aşa cum ne putem da seama cu uşurinţă acest virus atât de periculos (H5N1), faţă de virulenţa căruia opinia publică a fost atât de intensiv pregătită prin intermediul mass-media, (dar a cărui apariţie nimic nu ne permitea să o presupunem, şi încă şi mai puţin să o datăm), este pe cale să fie preparat în secret în anumite laboratoare de cercetare ale industriei farmaceutice. De acolo el va putea fi luat după aceea pentru a fi răspândit pe ascuns, prin intermediul feluritelor vaccinări obligatorii, cu complicitatea reprezentanţilor Noii Ordini Mondiale. Este evident că acest virus care va fi în prealabil produs în anumite laboratoare secrete din SUA şi va fi mai întâi folosit pentru a face cât mai mult rău oamenilor. Înainte de toate el va fi utilizat ca mijloc eficient de a reduce demografia sau altfel spus pentru a micşora cu 5 miliarde de oameni populaţia planetei. Totodată acest virus îi va ajuta pe mulţi francmasoni să se îmbogăţească din enormele profituri care vor apare prin vânzarea unui eventual vaccin. În conformitate cu unele informaţii existente este însă posibil ca foarte mulţi oameni să fie contaminaţi cu acest virus preparat în laborator cu ocazia unei aşa-zise acţiuni de vaccinare. În felul acesta mulţi vor fi omorâţi cu uşurinţă lansându-se presupunerea că în cazul multora dintre ei vaccinul este ineficient, dar în realitate ei vor fi contaminaţi cu acest virus mortal (ce va fi pregătit în laborator) cu ocazia unui aşa-zis proces de vaccinare.
Tot în conformitate cu opinia doctorului Horowitz, eforturile care sunt destinate preparării unui aşa-zis vaccin rămân deocamdată praf în ochi, căci aici este vorba de un obiectiv care este aproape imposibil de atins, chiar şi pentru aceia care au creat în laborator virusul care tocmai de aceea poate fi considerat artificial. Cercetătorii competenţi ştiu la ora actuală ca noile virusuri, mai ales cele care sunt create în laborator prin intervenţie umană, sunt foarte instabile şi ele se modifică foarte rapid, acest proces producându-se cu mult mai repede decât în cazul viruşilor care au evoluat în urmă cu mii de ani. În plus este necesar să se ştie că trebuie câţiva ani buni pentru a testa un nou vaccin, spre a se verifica în prealabil atât inocuitatea sa, cât şi eventualele efecte secundare ale acestuia. Dată fiind starea de urgenţa care a fost decretată de isteria medicală actuală, nimeni dintre cercetătorii serioşi nu se îndoieşte că uriaşele companii multinaţionale farmaceutice nu se vor angrena să realizeze aceasta aşa cum trebuie şi că tocmai de aceea un astfel de vaccin va face să apară o mulţime de pagube şi efecte secundare nefaste. Ne putem aştepta ca astfel de rezultate dezastruoase să apară după modelul catastrofelor sanitare care au fost provocate atât în trecut, cât şi de curând în cazul unor vaccinări cum ar fi acela împotriva ciumei porcine, a vaccinului împotriva poliomielitei, a vaccinului împotriva variolei, a vaccinului contra antraxului, a vaccinului împotriva hepatitei B şi, mai recent, a vaccinului împotriva maladiei Lyme, care după cum se ştie a adus în stare de handicapaţi aproape 750.000 de persoane în câteva luni, înainte de a fi retras de pe piaţă de către autorităţi în urma scandalului care a izbucnit.
Trebuie de asemenea să amintim prezenţa în aceste vaccinuri a numeroase ingrediente care sunt mai mult sau mai puţin dăunătoare sănătăţii. Printre astfel de ingrediente care sunt prezente în vaccinuri amintim atât anumite produse chimice toxice cum ar fi mercurul, aluminiul, formaldehida şi formolul (care sunt folosite pentru a conserva cadavrele), cât şi unele produse genetice care sunt străine omului, cum ar fi unele proteine care prezintă un risc crescut asupra sănătăţii omului ce provin de la anumite specii de bacterii, de virusuri sau de animale, şi care în unele situaţii au fost asociate cu declanşarea anumitor boli ale sistemului imunitar sau cu apariţia anumitor cancere. Cercetătorii competenţi dispun de din ce în ce mai multe fapte ştiinţifice care demonstrează că vaccinurile sunt în mare parte responsabile de numeroase maladii, cum ar fi autismul, oboseala cronică, fibromialgia, lupusul, scleroza în plăci, artrita reumatoidă, astmul, guturaiul de fân, infecţiile cronice ale urechii, diabetul de tip 1 şi multe alte maladii. Aceste maladii cronice, dintre care unele dintre ele sunt chiar şi debilitante necesită tratamente de lungă durată, care antrenează ele însele numeroase efecte secundare.
Acum mai mult ca niciodată este momentul să ne afirmăm suveranitatea
Aşa cum am arătat anterior în spatele acestor planuri criminale sinistre care vizează atât reducerea cu 5 miliarde de oameni a populaţiei planetei cât şi obţinerea unor profituri financiare fabuloase se află francmasonii. Agenda Noii Ordini Mondiale, în spatele căreia se găsesc francmasonii, acţionează cel mai adesea prin intermediul organizaţiilor sale internaţionale în cadrul cărora aceştia ocupă posturile cheie. Alteori francmasonii îşi exercită influenţa şi puterea prin intermediul reţelelor uriaşe de influenţă care multe dintre ele depind de familiile bogate ale marilor conducători ai francmasoneriei mondiale. Printre aceştia amintim pe francmasonul Rockeffeler care îşi urmează într-un mod evident obiectivul care implică reducerea populaţiei planetei cu 5 miliarde de oameni. Acest obiectiv este recunoscut de către francmasoni într-un mod cu totul oficial.
La o simplă examinare lucidă şi riguroasă ajungem să descoperim cu uşurinţă cârdăşia care există între interesele private ale francmasonilor şi puterea politică. Referitor la acest aspect nimeni dintre cei care sunt într-o deplină cunoştinţă de cauză nu se mai îndoieşte. Trebuie oare ca populaţia acestei planete să se lase păcălită, spoliată şi exploatată de aceşti maeştri francmasoni care profită cu cinism de naivitatea şi ignoranţa maselor imense de oameni de pe această planetă? Merită oare să ne credem obligaţi la nesfârşit să-i alimentăm fără încetare pe aceşti maeştri francmasoni cruzi, criminali, insolenţi şi cinici, în ciuda atitudinii lor constante de prădători, în ciuda imensei puteri divine care rezidă în miliardele de fiinte umane pe care ele trebuie doar să îndrăznească să o folosească pentru a face să fie spulberată puterea satanică pe care aceşti indivizi fără Dumnezeu şi fără conştiinţă o exercită pentru a face cât mai mult rău pe această planetă? Nimeni dintre cei cunoscători nu se îndoieşte că de fapt această acaparare trece şi prin puterea economică ce este alimentată de micile pârâiaşe ale portofelelor noastre. Acest aspect a fost foarte bine înţeles de către cei care fac campanie de luni de zile pentru a desemna drept ţap ispăşitor pentru cumplita pandemie pe care ne-o pregătesc cu viclenie francmasonii, păsările migratoare şi pasarile din ogrăzile noastre. Este evident că această manevra abjectă este în avantajul creşterii industriale a păsărilor.
Bibliografie:
Dr. Leonard G. Horowitz, The Avian Flu Fright is Politically Timed, A Public Health Warning and Political Essay, October 12, 2005, Tetrahedron, available at:
http://www.globalresearch.ca/index.php?context=viewArticle&code=20051012&articleId=1071
Dr. Leonard G. Horowitz, Emerging Viruses: AIDS & Ebola: Nature, Accident or Intentional?, Sandpoint, Tetrahedron Publishing Group, (Spring) 2001.
Dr. Leonard G. Horowitz, Death in the Air: Globalism, Terrorism and Toxic Warfare, Sandpoint, Tetrahedron Publishing Group, (Spring) 2001.
Dr. Leonard G. Horowitz, DNA: Pirates of the Sacred Spiral, Sandpoint, Tetrahedron Publishing Group, 2004
David Icke, The Biggest Secret, The Book That Will Change the World, ed. Bridge of Love Publications UK, 1999
Decker, Ed, The Dark Side of Freemasonry, Huntington House Publishers (September 1, 1994)
Allen, Gary, None Dare Call It Conspiracy, Lightyear Press; Reprint edition
Dr. Leonard G. Horowitz, Emerging Viruses: AIDS & Ebola: Nature, Accident or Intentional?, Sandpoint, Tetrahedron Publishing Group, (Spring) 2001.
Dr. Leonard G. Horowitz, Death in the Air: Globalism, Terrorism and Toxic Warfare, Sandpoint, Tetrahedron Publishing Group, (Spring) 2001.
Dr. Leonard G. Horowitz, DNA: Pirates of the Sacred Spiral, Sandpoint, Tetrahedron Publishing Group, 2004
David Icke, The Biggest Secret, The Book That Will Change the World, ed. Bridge of Love Publications UK, 1999
Decker, Ed, The Dark Side of Freemasonry, Huntington House Publishers (September 1, 1994)
Allen, Gary, None Dare Call It Conspiracy, Lightyear Press; Reprint edition
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu