Pentru stiinta, imensele zone glaciale ale Antarcticii au prezentat un interes relativ minor, pana in anul 1948, atunci cand balenierele care se intorceau de acolo au semnalat pe cerul Polului Sud numeroase aparitii de obiecte ciudate, discoidale. La sfarsitul anului 1949, Marina statului Chile il trimitea in Antarctica pe capitanul de fregata Auguste V Orrego, cu o parte a flotei chiliene. El a adus din aceasta expeditie sute de metri de film, pe care se vedeau obiecte de acelasi fel, facand inconjurul navelor de sub comanda sa, mai ales atunci cand se aflau la baza Arthur Prat. Aceste filme au fost remise guvernului chilean la 23 februarie 1950, cand capitanul Orrego a revelat totodata ziaristilor continutul lor. Din acea zi, filmele n-au mai fost niciodata proiectate in public.
De cand s-a semnalat activitatea OZN la cei doi Poli, din perioada 1947 - 1949, toate tarile mari au inceput sa ia parte la "programele de cercetari stiintifice", intr-una sau in ambele regiuni polare ale Globului. Filmele capitanului de fregata Orrego au declansat un "exod spre frig". URSS, Suedia, Norvegia, Canada, SUA, Argentina, Chile, Australia, Franta si Marea Britanie, toate s-au lansat in cercetari pe teritoriul Antarcticii. In numai trei ani, intre 1948 si 1951, mai multi oameni, bani si materiale decat in cele doua secole precedente, s-au trimis in Antarctica. Sa fi fost acest exod o coincidenta?
Cercetarile canadiene, desfasurate in cadrul "Proiectului Magnet", au dezvaluit legatura dintre perturbatiile electromagnetice si aparitia obiectelor zburatoare neidentificate. Tot canadienii au construit niste detectoare in masura sa avertizeze pe cei insarcinati sa faca cercetari, atunci cand vreun OZN intra in campul de actiune al aparatului. Wilbert Smith, coordonator al proiectului, s-a straduit, impreuna cu echipa sa de cercetatori, sa construiasca un aparat in forma de disc, capabil sa transforme campul magnetic in energie, suficienta pentru a-i permite sa se inalte. Pana la urma au abandonat initiativa, deoarece depasea cunostintele stiintifice ale vremii.
Reconcilierea cu gravitatia
Cercetarea gravitatiei a fost multa vreme calul de bataie al vizionarilor si al excentricilor. In anul 1926, doctorul inginer Charles F. Bush le semnalase colegilor sai descoperirea unor proprietati ciudate ale unei roci cunoscuta sub denumirea de bazaltul de Lintz. Mai intai, el a gasit ca aceasta degaja mai multa caldura decat uraniul si ca, in cadere libera, miscarea nu se accelera potrivit legilor cunoscute ale gravitatiei. Nu sfida aceasta forta, dar nici nu i se conforma. De altfel, dr. Bush a exemplificat numeroase alte materiale care, in cadera libera, se comporta altfel decat ar fi previzibil. Omul de stiinta a deschis o cale noua, valoroasa ca perspectiva, insa careia nimeni nu i-a dat atentie in epoca. Lucrarile sale au fost trecute la arhiva si date uitarii pentru 30 de ani.
In 1957, cinci mari companii americane erau axate pe linia unor cercetari antigravitationale finantate de guvern. La acea data, exista deja la Wright Field, Dayton, statul Ohio, o instalatie de multe milioane de dolari, construita si inzestrata pentru cercetarea si studierea fortelor antigravitationale si contragravitationale. In anul 1953, Indiana Steel Products Company - intreprindere de fabricare a otelului, din statul Indiana - acceptase trei contracte pentru explorarea unor chestiuni in domeniul magnetismului: posibilitatea unor noi aliaje magnetice, proprietatile magnetismului, teoria fenomenelor magnetice, precum si cercetarea aplicata, fabricarea si punerea in practica a rezultatelor. Un articol scris la acea data pe marginea acestui subiect si aparut in revista "Electrical Manufacturing" mentiona ca "urmeaza sa fie alcatuit un comitet consultativ care sa coordoneze aceste cercetari cu cele deja existente, in acelasi domeniu".
Se confirma ca acest proiect special in domeniul gravitational-electromangnetic era doar o parte a unui program mult mai vast. La inceputul anului 1958, "Inland Steel", "Sperry Rand", "General Electric", Lear Instruments", "Hughes Aircraft" si "United States Steel" participau si ele la acest efort general de explorare a secretelor gravitatiei. In numarul din ianuarie 1966 al revistei "True" se afirma ca existau, pe atunci, 46 proiecte de cercetari asupra gravitatiei, subventionate de armata. Toate aceste preocupari cu privire la gravitatie, consumatoare de bani si timp, au fost declansate dupa aparitia OZN-urilor si dupa ce zborul lor silentios si sfidand gravitatia a dus la banuiala ca ele nu desfid legile gravitatiei, ci, de fapt, le folosesc.
Ucigatorul ecuator
Pelerinajul stiintific spre Antarctica, urmare a dovezilor fotografice ale activitatii intense a OZN-urilor in zona, a trezit banuiala ca ar putea sa existe un motiv anume care sa justifice o activitate intensa la Poli, dar redusa in jurul ecuatorului. S-a presupus ca aceasta zona ar putea prezenta o particularitate neconvenabila OZN-urilor si s-a procedat la calcule si cercetari.
Astfel, la 2 martie 1958, doi sateliti "Explorer" au confirmat existenta unei centuri de radiatii intense care inconjoara Pamantul, in dreptul ecuatorului, la o altitudine de aproximativ 1.000 de kilometri. In prezent, aceasta zona este cunoscuta sub numele de centura Van Allen, in cinstea unuia dintre cei care i-au prevazut existenta. Nu exista nimic asemanator acestei centuri deasupra vreuneia dintre regiunile polare si natura sa adevarata a fost o mare surpriza, chiar pentru cei care au anticipat-o. Radiatiile de aici sunt de mii de ori mai intense decat s-a crezut. Ele constituie un brau mortal de radiatii, prin care omul nu poate strabate si pe care OZN-urile par sa il evite.
Renumitul astronom dr. Clyde a recunoscut, in 1952, ca a condus un program guvernamental, avand ca obiectiv reperarea si studierea a doi "sateliti" ciudati, detectati in repetate randuri. Aceasta se intampla cu cinci ani inainte ca primul satelit artificial sa fi fost lansat pe orbita de sovietici. In numeroase imprejurari, unele petrecute in ultimii ani ai secolului XIX, ofiteri si oameni din echipajul multor vase au relatat ca au vazut nave in forma de disc plonjand in mare si iesind la suprafata. Un astfel de incident s-a petrecut in 1955, cand echipajul unui petrolier al companiei "Golf Oil" a semnalat autoritatilor ca un obiect circular imens, biconvex, lasand in urma o dara de fum, a coborat in picaj, in plina zi, in golful Mexic, la numai cateva sute de metri de vasul lor. In Marea Mediterana, la numai cativa kilometri de sudul Italiei, un vas de coasta care transporta pasageri, a semnalat ca a vazut in 1953 un obiect in forma de disc inaltandu-se din apa.
Evolutie asistata
Odata cu trecerea anilor si in timp ce un numar tot mai mare de asemenea spectacole ciudate era semnalat, s-au petrecut cateva evenimente notabile. Pentru prima data omul a inceput sa experimenteze un vas subacvatic, in forma de disc. Inventatorul sau, nimeni altul decat Jacques Cousteau, celebrul explorator. El i-a dat denumirea de "Farfurie scafandru". De asemenea, exploziile din anul 1945 ale primelor bombe atomice fabricate de om au fost urmate, in 1946, de aparitia unui mare numar de OZN pe longitudinea Japoniei. Lansarile de rachete V-2, in 1948, din poligonul de la White Sands, au fost si ele urmate de vizite ale OZN-urilor.
Intre 1949, anul in care obiectele in forma de disc urmareau rachetele noasre, si sfarsitul anului 1957, cand s-a lansat primul satelit artificial, rapoartele cu privire la OZN-uri au semnalat ca acestea insoteau vasele noastre, avioanele, trenurile si automobilele, si ca efectuau o supraveghere sistematica a importantelor instalatii militare, a centrelor industriale si a nodurilor de comunicatie din intreaga lume. Oamenii de stiinta sovietici care au lansat pe orbita satelitul Sputnik-2, avand cainele Laika la bord, doreau sa afle cum functioneaza inima animalului, tensiunea arteriala si alte functii organice in conditiile namaiintalnite ale imponderabilitatii la nivel orbital. Oamenii de stiinta din multe parti ale lumii au urmarit conteinerul cum au putut mai bine, printre ei si dr. Luis Corrales, din Caracas, Venezuela.
La 16 zile dupa ce Laika fusese plasata pe orbita, dr. Corrales a fotografiat trecerea lui Sputnik-2, la 18 decembrie, in timp ce se insera, expunand indelungat filmul fotografic. El a obtinut mai mult decat dara luminoasa a aparatului cosmic sovietic, alaturi de el se intrezarea si o a doua urma, care arata ca acest conteiner fusese insotit de ceva aflat sub o comanda "inteligenta". Specialistii care au analizat imaginea au decis ca nu putea fi vorba despre o dubla expunere, intrucat stelele, ar fi inregistrat, de asemenea, imagini duble pe film, ceea ce nu se intamplase. Ea nu putea fi nici o reflexie interioara, intrucat traiectoria darei nr.2 nu este aceeasi cu cea lasat de Sputnik. Fotografiile aratau clar traiectoria lunga, in linie dreapta a Sputnikului care a transportat cainele. O alta dara este clar vizibila alaturi de cea a satelitului, reprezentand aproximativ a saptea parte din traiectoria lui Sputnik.
Cheia descifrarii naturii adevarate a acestui al doilea obiect o constituie schimbarea sa de directie si anume, el s-a indepartat de Sputnik si apoi s-a apropiat, ca sa-l insoteasca din nou. Ceva sau cineva observa primul satelit artificial creat de om, care purta la bord o fiinta, chiar daca animalul cel mai probabil nu mai era in viata.Patrunderea omului in cosmos abia incepuse si deja cineva sau ceva o supraveghea cu atentie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu