Deplasarea instantanee în spaţiu este pefect posibilă. Cazuri uluitoare de teleportare

Teleportarea este numele dat de către oamenii de ştiinţă fenomenului prin care un obiect sau o persoană dispare brusc dintr-un anumit loc pentru a apare aproape simultan în cu totul alt loc. Ştiinţa modernă nu poate explica fenomenele de teleportare instantanee; aceasta însă nu împiedică producerea lor. De multe ori, asemenea fenomene nu sunt doar miraculoase, dar pot crea situaţii amuzante.

Fricosul care se teleportează instantaneu

Primele fenomene de teleportare spontană a lui Brian Jones, cercetător la NASA, au apărut în anul 1974, cu ocazia testării unor avioane supersofisticate. În primăvara acelui an, Brian Jones trebuia să urce la bordul acelor avioane pentru a testa câteva dispozitive inventate de el. Se ştia de multă vreme că Jones era foarte fricos, dar nimeni nu credea că va fi nevoie de ameninţarea cu şomajul pentru a-l obliga să se urce în avion. După săptămâni de încercări, în care tot personalul NASA care lucra cu el a dus o îndelungată muncă de convingere, Brian Jones s-a urcat în avion în martie 1974. Dar degeaba.

Încă din primele zile ale experimentului, s-au petrecut fenomene extrem de ciudate. În fiecare dimineaţă, după tergiversări care durau ore întregi, până la urmă Jones se suia la bordul avionului. După ce se instala în scaun, închidea ochii şi îşi astupa urechile. În câteva momente incredibilul se petrecea: colegii lui se trezeau cu Brian Jones în birou. Acesta avea o puternică stare emoţională cauzată de frică şi era într-o poziţie chircită. Imediat în monitoare se auzea vocea speriată a pilotului: „ Domnul Jones a dispărut din avion”. Lucrurile s-au repetat de mai multe ori într-un mod absolut identic.

De fiecare dată când revenea în birou, Brian prezenta stări grave de ameţeală şi nu putea explica ce se petrecea: „Închid ochii, mă cuprinde o frică de moarte, aud un vâjâit şi apoi mă trezesc aici. De fiecare dată mi-e cam rău.” Evidenţa fenomenelor de teleportare nu a mai putut fi negată de oamenii de ştiinţă, iar explicaţia cea mai plauzibilă pe care au găsit-o era legată de puternica frică de zbor a cercetătorului. Aceasta ar fi activat anumiţi centri nervoşi de pe creier şi ar fi condus la teleportarea lui Jones înapoi în biroul său.

Teleportat de dorul soţiei

Brick Dealon era un individ absolut obişnuit, care a trăit nebăgat în seamă până la vârsta de 27 de ani, când s-a căsătorit. El locuia în Los Angeles şi era şofer de taxi. În luna mai a anului 1982 a cunoscut-o pe Luise Brandeville, o fată de care s-a îndrăgostit nebuneşte. După trei luni, cei doi s-au căsătorit şi ciudăţenile au început să se manifeste. Astfel, el apare brusc alături de soţia sa în momentul în care ar fi trebuit să se afle la serviciu. De fiecare dată, la aceste bruşte întâlniri, singurul lucru pe care-l putea spune Brick era: „Mi s-a făcut dor de tine şi am apărut aici”.

La început, soţia a bănuit că el o urmăreşte, dar s-a convins repede că lucrurile nu stăteau chiar aşa, atunci când a observat că soţul său nu-şi găsea maşina. Prima dată când s-a petrecut acest lucru, au găsit maşina la o distanţă de peste 20 de minute de mers faţă de locul în care se întâlniseră. Clientul din taxi era leşinat. Întrebat ulterior ce s-a întâmplat, pasagerul a spus: „Eram la un stop. Şoferul a început brusc să plângă şi să-mi spună că-i este foarte dor de soţia sa. Apoi a dispărut brusc. Atunci cred că am leşinat.”

Fenomenul s-a petrecut de mai multe ori şi, din cauza reclamaţiilor făcute de clienţi, firma a fost nevoită să-l concedieze pe Brick. Speriaţi, soţii Dealon s-au prezentat la un medic psihiatru. S-a descoperit că Brick Dealon nu putea să stea departe de soţia sa, deoarece la un moment dat avea stări de prăbuşire sufletească nejustificate şi i se făcea brusc dor de Luise. În acele momente îl apuca plânsul şi dispărea brusc, ca peste câteva zecimi de secundă să apară lângă soţia sa, indiferent de locul în care se afla aceasta.

Există şi alte relatări despre asemenea teleportări miraculoase. Se pare că acest fenomen a fost consemnat şi în secolele trecute şi chiar au existat cazuri de oameni care erau consideraţi vrăjitori de către Inchiziţie şi arşi pe rug din cauza inexplicabilelor teleportări.

O călugăriţă printre indieni 

La începutul secolului al XVII-lea, Maria, o călugăriţă spaniolă, a povestit superiorilor săi în timpul unei adunări din oraşul Agreda că zburase deasupra Americii Centrale. Cât timp ea se aflase acolo, convertise la creştinism un trib numit Jumano. Spusele Mariei păreau a fi erezii curate, de aceea superiorii i-au cerut să retracteze tot ceea ce afirmase, lucru pe care călugăriţa l-a refuzat categoric.

În anul 1622, Papa Urban al VIII-lea şi Regele Filip al IV-lea al Spaniei au primit o serie de scrisori pline de indignare din partea Părintelui Alonzo de Benavides, un misionar trimis în Mexic pentru a-i creştina pe localnici. El dorea să afle de ce fusese trimis să facă un lucru deja înfăptuit. Indienii aveau rozarii şi cruci şi ştiau tot ceea ce era necesar de la o femeie în albastru, spuneau ei.

În anul 1630, Părintele de Benavides s-a întors în Europa şi, auzind despre călătoriile Surorii Maria, s-a deplasat la Agreda pentru a vorbi cu tânara călugăriţă. Incredibil, ea a descris cu lux de amănunte locurile, oamenii şi obiceiurile pe care el le întâlnise în Mexic. Ea i-a povestit Părintelui uluit întâmplări pe care foarte puţini le-ar fi putut cunoaşte. Iar când misionarul a scos o icoană pe care o foloseau indienii, superiorii Surorii Maria au recunoscut-o ca fiind una dintre cele dispărute de la adunarea din urmă cu câţiva ani.

Dar trebuie remarcat că asemenea fenomene nu sunt întotdeauna necontrolate. În data de 7 noiembrie 1975, doi doctori din Olanada, Karlis Osis şi Erlendur Haraldsson au înregistrat pe peliculă, în cadrul unui experiment televizat, teleportarea unui yoghin indian pe nume Dadaja a fost declarată veritabilă de către Institutul de Ştiinţe Oculte din Paris. Fenomenele de teleportare nu mai pot fi trecute cu vederea de către oamenii de ştiinţă.

Ce spune ştiinţa?

Orice acţiune care se desfăşoară în timpul real este, conform fizicii moderne, o secvenţă indefinită de procese de materializare şi de dematerializare ce se manifestă la nivel cuantic. Aceste materializări şi dematerializări succesive au întotdeauna loc cu o viteză care este mai mare decât viteza luminii şi ele se produc într-un număr atât de mare, încât percepţia acestui proces de către fiinţa umană obişnuită este atunci aproape continuă, la fel ca în cazul fotogramelor care alcătuiesc un film la cinematograf. Însă atunci când intervin energii adecvate foarte mari, se poate produce o deplasare instantanee la distanţe extraordinar de mari, printr-un salt cuantic gigantic. Acest misterios fenomen poartă numele de teleportare.

Fizica cuantică explică teleportarea particulelor

Până nu demult, teleportarea era un fenomen negat de fizica clasică, dar în 1993, un grup de şase oameni de ştiinţă au demonstrat pentru prima oară că fenomenul este perfect posibil din perspectiva fizicii cuantice. Ei nu au putut explica încă fenomenele de teleportare instantanee care se produc cu o viteză mai mare decât viteza luminii şi nici procesul de teleportare a unei fiinţe vii. Până în prezent, ei au descoperit doar modalitatea creării unei copii fidele a unei anumite particule, care va putea fi apoi teleportată oriunde se doreşte. În explicaţia lor, ei au utilizat ceea ce se numeşte în fizică „perechea EPR”. În anumite condiţii un atom excitat îşi degaja surplusul de energie emiţând simultan doi fotoni (foton=particulă, cuantă de lumină). Aceşti fotoni, fiind atunci creaţi împreună, vor avea absolut toate proprietăţile perfect corelate; chiar după ce sunt separaţi, ei rămân pentru totdeauna într-o intimă legătură, aşa încât proprietăţile unuia se transmit şi asupra celuilalt, indiferent de distanţa care-i separă. Aceste experimente sunt un punct de plecare pentru o posibilă viitoare explicaţie completă a teleportării.