sâmbătă, 21 mai 2011

Jocul de-a Iiluminati

O modalitate de manipulare foarte agresivă utilizată de francmasonerie, care a luat proporţii considerabile în societatea noastră actuală, sunt jocurile pe calculator, care atrag din ce în ce mai mulţi oameni, ce îşi dau, literalmente, viaţa reală pe viaţa virtuală oferită de aceste jocuri, petrecând ore în şir în faţa calculatorului, pierduţi într-o lume în care sunt ademeniţi şi hipnotizaţi de putere, de bani, de libertate digitală...
Copiii sunt, însă, şi mai defavorizaţi pentru că, pe lângă faptul că le fură copilăria, aceste jocuri (care sunt cel mai adesea pline de violenţă), contribuie la „educaţia” şi la formarea caracterului lor.
Firma Funcom promovează jocul de-a Illuminati, Lumea Secretă – The Secret World The Illuminati  Trailer –, care descrie succint activităţile mizerabile şi modul de acţiune al acestora, invitându-te să intri şi tu în jocul lor murdar.
 


„Este vorba numai despre putere. Să pui mâna pe ea, să o păstrezi, să o foloseşti. Puterea este moneda noastră, ADN-ul nostru, Dumnezeul nostru. Noi controlăm lumea. Noi furnizăm planul de execuţie şi noi dăm instrucţiunile... Suntem chiar aici, ascunzându-ne la vedere, cumpărând şi vânzând favoruri. Şantajul, trădarea, înşelăciunea, sunt acţiunile în care noi investim şi pe care le folosim la schimb. Noi manipulăm senatori şi şefi de stat; apelăm la demoni şi negociem cu vrăjitori... Folosim toate mijloacele necesare, indiferent de costuri, pentru că lumea este un loc rău, în care ori faci, ori eşti făcut... Noi suntem Illuminati ... şi nu am terminat cu voi...”
 
Pe site-ul www.darkdaysarecoming.com (vin zile întunecate.com), Funcom anunţă apariţia unor „seturi de jocuri multiplayer online în lumea reală a vieţii moderne de azi.”Între jocurile din acest pachet, jocul Societăţi secrete este însoţit de următorul text de promovare:
„Alăturaţi-vă Iluminaţilor, Templierilor sau Dragonilor – cele trei societăţi secrete care trag sforile în lumea noastră. Zbate-te să ajungi în vârf, câştigă titluri şi recompense şi joacă şi tu un rol important în bătălia pentru dominarea lumii.”
 
Introducând cu parşivenie aceste subiecte în jocurile pe calculator, francmasonii îi păcălesc, pe cei care încă mai pot fi păcăliţi, că este vorba doar despre jocuri şi nu despre ceva real. Că ei nu există cu adevărat... Exact la fel cum cea mai mare păcăleală a lui Satana este să te facă să crezi că el nu există.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu