Oraşe celeste

Istoria fenomenelor paranormale relatează apariţia pe cer a imaginilor unor aşezări umane, înfrumuseţate de cele mai nobile efecte arhitecturale, cu turnuri de marmură şi domuri.
De-a lungul secolelor s-au oferit numeroase explicaţii posibile ale acestor viziuni. Un astfel de oraş ar putea fi:
1. un oraş sfânt, precum Noul Ierusalim, aşa cum a fost el văzut de către Apostolul Ioan, „coborând din cer ca o mireasă împodobită pentru mirele ei” (Revelaţii 21:2);
2. o reflexie, datorată unui fenomen atmosferic nedeterminat, a unui oraş real aflat altundeva (deşi ne întrebăm de ce se văd mult mai des imaginile unor oraşe şi nu ale peisajelor dintre ele);
3. un oraş al morţilor binecuvântaţi, al sfinţilor, aşa cum este văzut ocazional lângă coastele vechilor ţinuturi celte;
4. un anumit efect datorat norilor sau ceţii;
5. un oraş plutitor real, aşa cum era Laputa din Călătoriile lui Gulliver a lui Jonathan Swift;
6. o halucinaţie provocată de alcool sau o viziune apărută într-o stare de extaz mistic.

O astfel de imagine pe cer, „care dădea impresia unui ţinut îndepărtat cu minunate clădiri albe”, a fost văzută de pe insula Sanday  din insulele Orkney în anul 1840, şi din nou în anul 1857, când viziunea a durat aproximativ 3 ore. E.W. Marwick, care a notat aceste fapte în „Folclorul din Orkney şi Shetland” (1975), adăuga că fenomenul nu este neobişnuit în ţinuturile nordice. Localnicii explică această viziune ca fiind oraşul din cristal şi perle al misteriosului popor Fin, rareori vizibil muritorilor.

Insula Hy Brasil

În 1684, Roderick O’Flaherty a descris o insulă fantomă care apărea adeseori în largul coastei vestice a Irlandei. El a oferit şi câteva explicaţii posibile. Astfel, insula plutitoare putea fi insula Hy Brasil, cunoscută doar cartografilor;  un paradis terestru, ţinut ascuns prin voinţa lui Dumnezeu; o creaţie a unor spirite malefice sau o iluzie datorată norilor. Care dintre aceste supoziţii e de preferat, spune O’Flaherty cu înţelepciune, „e mai mult decât poate hotărî judecata noastră”.

În 1902, W.G. Wood-Martin nota câteva apariţii ale insulei Hy Brasil. A fost văzută lângă ţinutul Sligo în anul 1885: „Eu însumi am văzut un minunat miraj asemănător celui observat lângă coasta din Tireragh, în ţinutul Sligo; am văzut un adevărat oraş, mare şi frumos, cu copaci, case, turle de biserică, castele etc.” Wood-Martin afirma că aceste oraşe ar fi reflexii ale unor oraşe reale aflate undeva în lume; el îşi susţinea ipoteza bazându-se pe spusele marinarilor din golful Dublin, care puteau vedea uneori Muntele Snowdon „ivindu-se” de la sute de kilometri distanţă. Însă, privind spre mare de pe coasta vestică a Irlandei, cel mai apropiat oraş cunoscut ce ar putea apărea în acea direcţie este New York-ul, a cărui arhitectură distinctă nu a fost niciodată identificată în viziunile de pe coasta de vest a Irlandei.

Un oraş din Anglia a fost văzut pe cer în Alaska!

La 18 iulie 1820, căpitanul Scoresby al vasului Baffin şi-a îndreptat telescopul spre ţărmul vestic încă neexplorat al Groenlandei şi a văzut „un întins oraş antic plin de ruine, de castele, obeliscuri, biserici şi monumente, alături de alte clădiri impozante”. El a desenat unele din aceste construcţii. Sir David Brewster a adunat aceste desene în cartea sa „Magie naturală”. Însă, în gravura sa, presupusele linii arhitecturale se aseamănă foarte mult cu forme stâncoase naturale, fără să dea impresia oraşului despre care vorbea căpitanul Scoresby.
Una din atracţiile Alaskăi este faptul că pe cerul său apar în mod frecvent imagini ale oraşului Bristol din Anglia. Charles Fort enumeră mai multe viziuni ale oraşului Bristol pe cerul Alaskăi, în cartea sa „New Lands” (1923). Conform tradiţiei, se pare că viziunile apar în fiecare an între 21 iunie şi 10 iulie. Indienii din Alaska mărturiseau că au observat aceste imagini şi înainte de sosirea albilor în acele ţinuturi. În 1887, faimosul explorator Willoughby a văzut şi fotografiat acest oraş aerian, după cum a pretins el, însă fotografiile sale semănau atât de mult cu oraşul Bristol încât oamenii au spus că e de fapt o fotografie a adevăratului Bristol şi nu o fantomă aeriană. Există însă multe dovezi că uneori pe cerul Alaskăi se văd oraşe sau alte imagini remarcabile. În ziarul New York Times din 31 octombrie 1889, L.B. French relatează că a văzut foarte clar pe cer, în apropiere de muntele Fairweather din Alaska, „case, străzi foarte bine definite şi copaci. Din loc în loc, deasupra caselor se înălţau turlele înalte ale unor moschei sau catedrale… Nu arăta ca un oraş modern, ci mai curând ca un vechi oraş european.”

Cetăţile aeriene au fost identificate cu Noul Ierusalim

Liniile arhaice splendide atribuite adeseori acestor oraşe aeriene, chiar şi atunci când nu sunt privite într-un context religios, ne duc cu gândul la oraşele ideale din viziunile mistice, cum ar fi viziunea Noului Ierusalim aşa cum i-a apărut Apostolului Ioan. Încă un exemplu de acest tip, citat de Camille Flammarion în L’Atmosphere, este cel al unui „oraş vast şi minunat, împodobit cu monumente, domuri şi turle”, văzut de călătorul Grellois între localităţile Ghelma şi Bône din nordul Africii. El nu cunoştea niciun oraş pământean care să-i semene. Oricum, tendinţa celor mai mulţi din cei care au astfel de viziuni este să caute o origine sau o corespondenţă reală a viziunii lor. Astfel, în cazul citat de Charles Fort din ziarul New York Sun, ediţia din 6 martie 1890, al unui mare oraş necunoscut văzut deasupra localităţii Ashland, Ohio, deşi unii au spus că era Noul Ierusalim, majoritatea opiniilor erau împărţite între Mansfield şi Sandusky, oraşe aflate la 75 şi respectiv 150 de kilometri de locul apariţiei, ca sursă a imaginilor văzute. Reporterul spune că „e posibil să fi fost o revelaţie din ceruri, şi de ce nu ar putea cerurile să fie asemănătoare oraşului Sandusky?…”

Viziuni celebre din colecţia lui Charles Fort

Pentru a  sublinia frecvenţa apariţiei acestui fenomen, selectăm din colecţia New Lands a lui Charles Fort:
- apariţia oraşului Edinburgh (Scoţia) deasupra oraşului Liverpool (Anglia) la 27 septembrie 1846;
- satul acoperit de zăpadă şi ţurţuri şi locuit, văzut deasupra Pomeraniei la 10 octombrie 1881, şi care se spune că semăna cu o aşezare de pe insula Bornholm, situată la 160 de kilometri distanţă;
- seriile de oraşe, insule şi alte imagini fantomă văzute în Suedia între 1881 şi 1888;
- un oraş aristocratic cu case despărţite de alei şi garduri albe, văzut deasupra aşezării Youghal din ţinutul Cork (Irlanda) în iunie 1801, precum şi alte două viziuni ale aceluiaşi oraş, în 1796 şi 1797;
- la Ballyconneely (Irlanda), pe coasta de vest, un oraş fantomă cu case construite în diverse stiluri arhitectonice a fost vizibil timp de trei ore pe 2 august 1908.

Memoria AKASHA-ică – o posibilă explicaţie

Cei care cred în existenţa acestor oraşe plutitoare aduc în sprijinul convingerii lor faptul că ele au fost semnalate de către astronomi sau de staţiile radar. Literatura despre OZN-uri abundă de exemple ale unor obiecte de mari dimensiuni văzute efectiv sau semnalate de radar, toate de natură necunoscută. Multe observaţii mai vechi ale unor astfel de fenomene se găsesc în colecţia lui Charles Fort.

Fenomenul unui peisaj recurent, de cele mai multe ori un oraş sau o insulă care apare în fiecare an sau anotimp pe cer, credem că nu este explicat pe deplin de niciuna din ipotezele propuse deocamdată. Este posibil ca tradiţia unei ţări sau a unei insule vrăjite, a morţilor, descrisă atât de frecvent în folclorul celtic sub denumirea de Tir-na-Nog, ca şi în mitologiile multor popoare, să provină parţial şi din aceste viziuni. Apariţiile lor în anumite momente pot fi corelate cu profeţiile referitoare la viziunea Paradisului şi cu invocaţiile preoţilor druizi. Legenda le atribuie acestora obiceiul de a crea astfel de fantasme grandioase. Putem vedea o supravieţuire a acestei practici în incidentul citat de Davies Gilbert în cartea sa Istoria parohială a regiunii Cornwall (1838): „Editorul îşi aminteşte de o cunoştinţă feminină a fostului vicar din St. Erth care, fiind iniţiată într-un vis, prepara decocturi din diferite plante, şi, mergând pe ţărm, le vărsa în mare, rostind anumite incantaţii, aşteptând să vadă ţinutul Lyonesse (o legendară ţară dispărută) răsărind pe loc din ape, cu toţi locuitorii lui vii, nevătămaţi de îndelungata lor şedere sub apă.”
În esoterism, explicaţia dată acestor viziuni face apel la conceptul de memorie universală (aşa numita memorie AKASHA-ică), în care sunt înregistrate toate obiectele, fiinţele care au existat vreodată precum şi fenomenele care s-au petrecut. Se presupune că oraşele care apar proiectate pe cer nu sunt altceva decât imagini din această arhivă AKASHA-ică, percepute de cei înzestraţi cu o anumită receptivitate. Uneori, lumea fizică interferă atât de puternic cu planul memoriei universale, încât pentru o perioadă de timp imaginile aeriene devin vizibile pentru oricine.

Articol preluat din REVISTA MISTERELOR nr. 38