Programul HAARP

Pentru public, HAARP se prezinta ca un program de cercetare ce are ca scop modificarea ionosferei in vederea imbunatatirii comunicatiilor.

Unele documente ale armatei americane arata lucrurile mult mai clar: HAARP are scopul de a descoperi metode de „exploatare a ionosferei in folosul Departamentului de Aparare”

Technonet este o forma de protest realizata prin intermediul cailor informationale din anii ’90. De exemplu, grupuri tot mai variate de barbati si femei din toata lumea folosesc internetul (conceput initial de catre armata americana ca mijloc de transfer si schimb de informatii la care sa nu aiba nimeni altcineva acces) pentru a atrage atentia asupra unui proiect militar suspect din Alaska. In prezent acesti oameni activi prin intermediul internetului, emailurilor si faxurilor, strapung secretele Ministerului Apararii S.U.A., folosind chiar sistemul guvernului.
Partea tiparita a protestului a fost initiata atunci cand Dennis Specht, un activist impotriva programelor de inarmare nucleara care locuia pe atunci in Alaska, a trimis o stire catre NEXUS, cu privire la HAARP – Programul de Cercetare Aurorala Activa de Inalta Frecventa (High-frequency Active Auroral Research Program). Nick Begich, un activist politic din Alaska si cercetator stiintific la Anchorage, a luat apoi legatura cu Patrick si Gael Crystal Flanagan, care se autodescriu ca „preoti ai tehnologiei” si care locuiau in Sedona, Arizona. Acestia i-au recomandat lui Begich sa citeasca revista australiana, iar acesta a fost surprins sa gaseasca un numar din NEXUS in orasul sau natal. Imediat s-a dus la biblioteca sa verifice documentele citate in articol.
Acea cercetare l-a facut sa scrie cateva articole si cartea numita Angels Don’t Play this HAARP: Advances in Tesla Technology („Ingerii nu canta la aceasta harpa: progrese in tehnologia Tesla”), o lucrare de 230 de pagini cu informatii detaliate despre acest proiect abuziv. Articolul care urmeaza va prezenta doar ideile principale ale acestei carti. In ciuda cercetarii extinse (350 de note de subsol), aceasta este in esenta povestea unor oameni obisnuiti care si-au asumat o provocare extraordinara.

HAARP fierbe atmosfera superioara
HAARP va bombarda atmosfera superioara cu un fascicul electromagnetic focalizat si dirijabil, fiind in esenta un model avansat de „incalzitor ionosferic”. (Ionosfera este sfera incarcata electric care inconjoara atmosfera superioara a Pamantului. Ea se intinde de la 65 km pana la 644 km distanta deasupra suprafetei Pamantului.)
Intr-o formulare simplificata, dispozitivul utilizat in cadrul HAARP este un radiotelescop inversat: antenele trimit semnale in loc sa le primeasca. HAARP este testul facut unei tehnologii ce foloseste fascicule de unde radio extrem de puternice care incalzesc unele zone ale ionosferei, pentru a le impinge in sus. Undele electromagnetice sunt apoi reflectate catre Pamant, penetrand totul – cu sau fara viata. Publicitatea facuta lui HAARP da impresia ca este vorba despre un proiect academic ce are ca scop modificarea ionosferei in vederea imbunatatirii comunicatiilor. Cu toate acestea, unele documente ale armatei americane arata lucrurile mult mai clar: HAARP are scopul de a descoperi metode de „exploatare a ionosferei in folosul Departamentului de Aparare”. Comunicarea cu submarinele este doar unul dintre aceste scopuri.
Comunicatele de presa si alte informari din partea armatei cu privire la HAARP minimalizeaza continuu efectele sale. Materialele publicitare insista asupra faptului ca proiectul HAARP nu difera de alte sisteme de incalzire a ionosferei care opereaza fara efecte nocive in toata lumea, in locatii precum Arecibo, in Puerto Rico, Tromso, in Norvegia, precum si in fosta Uniune Sovietica. Cu toate acestea, un document guvernamental din 1990 indica faptul ca bombardarea cu energie prin unde de radiofrecventa (RF) va induce activitati nenaturale in ionosfera:
„...pentru undele de inalta frecventa de cea mai mare putere, disponibile in Occident, instabilitatile studiate in mod obisnuit se apropie de punctul maxim de capacitate de disipare a energiei, dincolo de care procesele plasmatice o vor „lua razna” pana la atingerea urmatorului factor limitativ”.
Daca armata, in colaborare cu Universitatea Fairbanks din Alaska, poate arata ca aceasta noua tehnologie gen „Razboiul stelelor” condusa de la sol este functionala si sigura, ambele au de castigat. Armata obtine un scut protector relativ ieftin, iar universitatea se poate lauda cu cea mai spectaculoasa manipulare geofizica de la exploziile in atmosfera ale bombelor nucleare pana in prezent. Daca testarea va avea succes, vor dispune apoi de megaproiectele militare ale viitorului si vor avea la dispozitie piete uriase pentru gazele naturale din Alaska. Daca luam in considerare celelalte brevete bazate pe munca unui fizician din Texas, Bernard Eastlund, devine limpede modul in care armata intentioneaza sa foloseasca transmitatorul HAARP. Acestea fac si mai putin credibile dezmintirile guvernului. Armata stie cum intentioneaza sa foloseasca aceasta tehnologie si a specificat clar acest lucru in documentele sale. Ea a indus intentionat publicul in eroare prin folosindu-se de exprimari sofisticate, inselatorie si dezinformare fatisa.
Armata spune ca sistemul HAARP este capabil:
- sa confere armatei un instrument pentru a inlocui efectul de puls electromagnetic al dispozitivelor atmosferice termonucleare (care au fost luate in calcul de armata ca optiuni viabile, cel putin pana in anul 1986);
- sa inlocuiasca printr-o tehnologie noua si compacta uriasul sistem de comunicare submarina prin frecvente extrem de joase care opereaza in Michigan si Wisconsin;
- sa fie folosit pentru a inlocui sistemul de radare cu raza de actiune pana dincolo de orizont (sistem care fusese planuit candva pentru actuala locatie a lui HAARP) cu un sistem mai flexibil si mai precis;
- sa ofere o modalitate de distrugere a comunicatiilor pe o arie extrem de larga, mentinand in acelasi timp in functiune propriul sistem de comunicatii al armatei;
- sa ofere o tomografie de penetrare a Pamantului pe suprafete intinse, care combinata cu abilitatile de procesare a computerelor EMASS si Cray, ar face posibila verificarea multor puncte ale tratatelor de pace si nonproliferare a armamentului nuclear;
- sa fie o unealta de cercetare geofizica pentru identificarea depozitelor de petrol, gaze si minerale pe suprafete mari;
- sa fie folosit pentru a detecta avioane care zboara la inaltime mica si proiectile teleghidate, facand astfel ca orice alta tehnologie sa fie depasita.
Posibilitatile de mai sus pot parea o idee excelenta tuturor celor care cred intr-un sistem de aparare puternic si celor interesati de reducerea costurilor. Cu toate acestea, modalitatile de intrebuintare posibile, pe care dosarele referitoare la HAARP nu le explica si care nu pot fi gasite decat in dosarele aviatiei americane, a armatei si a marinei, precum si in dosarele altor agentii federale, sunt alarmante. Mai mult decat atat, efectele folosirii abuzive ale acestor nivele de intensitate in scutul nostru natural – ionosfera – pot fi catastrofale, dupa parerea unor oameni de stiinta.
Doi locuitori din Alaska au spus lucrurilor pe nume. Clare Zickuhr, fondator al miscarii NO HAARP, declara: „Armata intentioneaza sa dea o lovitura puternica ionosferei si apoi sa vada ce se intampla.”
Armata a uitat sa spuna populatiei ca nu stie prea clar ce se va intampla, dar un articol de stiinta de la Penn State se lauda cu aceasta incertitudine. Stiinta masculina? Proiectul HAARP foloseste cele mai inalte nivele de energie manipulate vreodata, in ceea ce Begich si Manning numesc „jucarii noi pentru baietii mari”. Este un experiment efectuat pe cer, pentru a afla lucruri necunoscute inca. Oameni de stiinta independenti le-au spus lui Begich si Manning ca o bomba atmosferica de tipul HAARP, cu efectele sale neprevazute, ar putea fi un act de vandalism global.