luni, 23 mai 2011

Războiul din Libia face parte din scenariul instaurării Noii Ordini Mondiale

Războiul din Libia face parte din scenariul instaurării Noii Ordini Mondiale
Faptele confirmă că este vorba de o altă conspiraţie criminală a „iluminaţilor” fracmasoni

În 18 martie 2011, printr-o rezoluţie a Consiliului de securitate al ONU, naţiunile lumii au autorizat „orice măsuri necesare” pentru protejarea civililor libieni de atacurile forţelor preşedintelui libian Gadaffi. Cu alte cuvinte, avioanele NATO au primit undă verde pentru a ataca Libia. Marea Britanie s-a alăturat SUA şi Franţei pentru desfăşurarea atacului. Această decizie a fost luată dubios de repede, ceea ce indică faptul că în spatele ei s-a aflat o comandă politică care nu avea nevoie de dezbateri.
 
Cel mai fervent „apărător” al civililor libieni s-a arătat a fi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, fiind şi primul care a solicitat instituirea unei zone de securitate aeriană deasupra Libiei. Este surprinzătoare implicarea atât de mare a preşedintelui Franţei într-o acţiune militară în Libia, însă motivele lui sunt destul de evidente. În primul rând, Sarkozy a scăzut destul de mult în sondaje după gafele pe care le-a făcut în timpul revoltelor din Tunisia şi are nevoie să-şi redreseze imaginea şifonată, pentru a capta din nou atenţia electoratului în perspectiva alegerilor din mai 2012. O astfel de acţiune îl pune, de asemenea, în ipostaza unui lider cu autoritate pe scena internaţională. Probabil că nimeni nu-şi mai pune problema că naţiunile care s-au implicat în atacul asupra Libiei au făcut-o pentru că le-a păsat de „civilii libieni ameninţaţi de acţiunile criminale ale lui Gadaffi”. Nicolas Sarkozy este doar unul dintre exemplele în acest sens.
 
Dar motivele aflate în spatele atacului asupra Libiei sunt mult mai stufoase şi fac parte dintr-un plan mai larg. Majoritatea mass-mediei din întreaga lume aprobă această acţiune militară, însă tace când vine vorba de conspiraţia criminală ascunsă în spatele ei. Fără doar şi poate, orchestrarea atacului asupra Libiei a fost făcută de „Elita” Francmasonică Mondială, ca parte a planului de implementare a Noii Ordini Mondiale prin militarizarea şi preluarea controlului asupra Orientului Mijlociu şi a resurselor acestuia. Momentul ales este de asemenea suspect: în zilele în care toţi „ochii” opiniei publice erau întorşi spre tragedia din Japonia, acest eveniment şocant (declanşarea unui război care ar putea lua o foarte mare amploare) a stârnit prea puţine reacţii...
 
Astfel de momente de o asemenea amploare pe scena internaţională, care captează atenţia oamenilor din întreaga lume au menirea de a acoperi de cele mai multe ori altele, şi mai grave, care se petrec în spatele scenei şi care sunt abil manipulate de secta satanică planetară a francmasoneriei. În timp ce lumea va fi ocupată cu războiul din Libia, adevăraţii conducători ai planetei, cei aflaţi în spatele puterii vor realiza alte mutări importante necesare împlinirii planului mârşav pe care şi l-au propus. Între timp, aceştia încearcă o mişcare de deghizare a Noii Ordini Mondiale prin retragerea SUA din prim-planul acestui război şi introducerea Franţei în rolul de „poliţist mondial”. Această rocadă pare să fi fost menită să îndepărteze privirile de la SUA, bine-cunoscute pentru rolul lor de „poliţist” al lumii, mai ales pentru faptul că este deja prea vizibil faptul că America este influenţată de Francmasoneria Mondială. Astfel, în această piesă de teatru criminală, rolul SUA a fost luat de Franţa, o altă păpuşă de pe scena teatrului internaţional regizat de francmasoni.
 
Faptul că Liga Arabă a fost de acord cu bombardarea Libiei de către Franţa atrage atenţia asupra faptului că francmasonii s-au instalat şi în ţările arabe, manipulând din umbră scena politico-economică a lumii, ca parte integrantă a planului de globalizare al odioasei Noi Ordini Mondiale. Nu ar fi de mirare ca înlăturarea lui Gadaffi să reprezinte preambulul pentru înlăturarea altui lider considerat de către „elită” a fi „malefic”, preşedintele Ahmedinejad al Iranului, Iranul fiind probabil unul dintre puţinele state care nu s-a lăsat îngenunchiat de artizanii satanici ai Noii Ordini Mondiale.
 
 
Rapoartele despre atacurile aeriene asupra protestatarilor libieni din Benghazi au făcut rapid înconjurul lumii. Totuşi, armata rusă spune că a monitorizat evenimentele din spaţiu, încă de la început, iar imaginile transmise de satelit arată o cu totul altă poveste. Potrivit Al Jazeera şi BBC, pe 21 februarie, guvernul Libiei a ordonat atacuri aeriene în orasele Benghazi şi Tripoli, însă armata rusă, care monitoriza evenimentele prin satelit încă de la izbucnirea revoltelor, spune că nu au existat asemenea atacuri, relatează Russia Today, citată de VoltaireNet.

Cu alte cuvinte, ruşii susţin că, din punctul lor de vedere, atacurile aeriene descrise de presa internaţională nu au avut loc niciodată. Aceleaşi surse din armata rusă spun că monitorizează în permanenţă şi instalaţiile petroliere din Libia. Anunţul vine după ce presa internaţională a preluat informaţii transmise de postul arab Al Jazeera, dar şi de BBC, potrivit cărora dictatorul Gaddafi a ordonat bombardarea propriilor oraşe, la sfârşitul lunii februarie, în primele zile ale protestelor din Libia.
 
Întregul scenariu al atacului asupra Libiei are multe elemente dubioase, care sunt cu atât mai plauzibile, cu cât Libia, pe lângă petrol, are o şi mare rezervă de aur. Este ştiut faptul că elita sectei oculte a francmasoneriei mondiale are în plan adunarea aurului din întreaga lume, pentru a putea îngenunchia şi a căpăta astfel putere totală asupra tuturor statelor lumii. Tot acest scenariu are multe necunoscute, adevăratele motive fiind ţinute ascunse de către forţele oculte secrete care conduc lumea, dar el are aparenţa unei acţiuni solide în vederea iniţierii Celui de-al Treilea Război Mondial, care se află pe agenda francmasoneriei în planul lor diabolic de stăpânire a lumii.
 
O dovadă în plus a faptului că acest război a fost pus la cale de francmasoneria mondială este şi faptul că atacul a fost declanşat exact în ziua de 18 martie (exact în ziua în care se celebrează arderea pe rug al lui Jacques de Molay, Marele Maestru al Templierilor şi se reînnoiesc jurămintele de răzbunare a morţii lui), care este o zi foarte importantă pentru francmasonii din întreaga lume,  semnificând răzbunarea masoneriei. În această zi, moartea lui Jacques de Molay este răzbunată, prin distrugerea spiritualităţii, dar şi prin instigarea maselor la revoltă, prin asasinarea unor persoane incomode sau prin pedepsirea celor care se împotrivesc masoneriei. O demonstrează evenimentele orchestrate de francmasonerie, care au marcat istoria omenirii, deloc întâmplător în data de 18 martie.   
 
Este clar că francmasonii au folosit în mod intenţionat exact data de 18 martie pentru lansarea atacului asupra Libiei, această zi fiind un element ocult foarte puternic prin semnificaţia lui, mai ales că era şi perioada nefastă de lună plină, fiind şi perioada în care Luna se afla foarte aproape de Pământ, fapt care a crescut foarte mult sfera ei de influenţă energetică asupra planetei. Se ştie că energia lunii pline este folosită de obicei în ritualurile de magie neagră, deoarece ea reprezintă perioada de apogeu a influenţei Lunii asupra planetei noastre, fiind un moment de saturaţie în care există posibilitatea unei manifestări excesive, nefaste. Cercetările întreprinse în perioada de Lună Plină au arătat că majoritatea oamenilor tind spre un comportament instinctual, ceea ce afectează drastic puterea decizională, discernământul. Francmasonii cunosc foarte bine aceste elemente oculte şi le folosesc pentru a amplifica, cu ajutorul acestei energii, puterea malefică a acţiunilor lor satanice.

La ora actuală, situaţia în Libia este neclară. Articolele din presă sunt cenzurate sau realizate cu intenţia de a manipula şi a dezinforma opinia publică, dar un lucru pare să fie clar: civilii libieni îl susţin pe Gadafii şi nu se simt nicidecum ameninţaţi de acesta, neavând nevoie de nicio protecţie. Se va repeta oare dramatica poveste a Irakului, când forţele militare internaţionale (şi în special armata SUA), sub pretextul protejării populaţiei civile, au distrus întreaga ţară?


România va participa la misiunea NATO din Libia
 
Aceasta a fost dispoziţia pentru România din partea conducerii NATO, care se încadrează în condiţiile de respectare a embargoului. Consiliul Naţional de Apărare a ţării a decis să trimită fregata Regele Ferdinand în Marea Mediterană. Fregata va avea la bord 205 militari români şi doi ofiţeri de stat major din Forţele Navale. Aceştia nu vor lua parte la luptă, dar au misiunea de a intercepta toate vasele care transportă armament către Libia. Misiunea va dura trei luni şi va costa 4,5 milioane de euro, pe care statul român trebuie să-i aloce pentru ca fregata să opereze în marea Mediterană, în conformitate cu directiva NATO. Aceasta trebuie să fie gata de plecare în maximum 30 de zile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu